Well, well, well. A trecut mult, mult timp de cand sunt aici. Am inceput sa ies mai mult din casa, sa cunosc oameni, sa incerc sa inteleg modul lor de a gandi, modul lor de a vedea viata. Mi-am facut o placere sa merg in centrul istoric si sa ma pierd. Explorez strazi noi, niste strazi ale evului mediu, pavate, stramte, cu cladiri de piatra, de o parte si cealalalta a strazii. Peretii cladirilor sunt plini de istorie, au vazut totul in aceste aproape 7 secole, pacat ca nu ne pot descrie ceea ce au vazut.
Imi place mult aceasta parte a a orasului, as putea spune ca ma fascineaza, iti ofera un sentiment aparte, unul nemaiîntâlnit.
Incep sa cunosc, locuri, oameni, mi-am facut o oarecare parere despre ceea ce se petrece in jurul meu. Uneori te simti ca la “Turnul Babel”, mergand pe strada auzi cateva limbi vorbindu-se in acelasi timp: Italiana, Romana, Albaneza, Marocana, Chineza, Franceza, cand mai vezi grupuri de turisti chiar si Germana si Engleza.
Tipele dragute, simpatice au o parere fantastica despre ele, crezandu-se “mega dive”. Imi place sa le ironizez, intrebandu-le de cat timp nu s-au mai privit in oglinda.
Daca vrei sa te distrezi, ziua: faci ture pe “bulevard”, care defapt e o strada importanta a centrului istoric, iar noaptea: aceleasi ture, pe aceasi strada, in sus, in jos, eventual te opresti la vreun bar de 10 mp. in care mereu sunt foarte multe persoane, luandu-ti ceva de baut, bine asta daca nu ai 30, 40, 50 de E, cel putin, pentru a te distra in unul din cluburile deschise.
Italiana mea merge din ce in ce mai bine, si asta nu ma poate decat bucura, sper ca scoala sa se termine in aceasi maniera si sa imi gasesc jobul mult cautat.
To next time,
See ya!
joi, 5 mai 2011
vineri, 18 martie 2011
15 - 03 - 2011
Well, o alta zi de scoala, o alta ora de engleza, booring.
As vrea in momentul asta sa fiu altundeva.
Sa stau, cald afara, o dimineata perfecta, o banca, undeva in natura, in pustietate deplina.O vreme.. splendida. Stand pe banca o privesc. Ii privesc sclipirea ochilor ei induiosatori. Un suras ascuns si ... al naibii de placut.
Asteptam de mult timp acest moment. De …o eternitate. Imi trec multe prin minte, ce as putea spune, ce as vrea sa alfu, ce as putea face, insa … , sunt rapus de priveliste si doar privesc. Look, look, look, it’s really beaty.
E un sentiment placut, nu stiu exact cum se poate denumi sau descrie, nu l-am mai intalnit vreodata, stiu doar cat de placut e, imprejurimile, linistea, vantul ce adie incet, incetisor, razele soarelui facandu-si loc prin coroana copacilor, incalzindu’ne incet, chipurile...
As vrea in momentul asta sa fiu altundeva.
Sa stau, cald afara, o dimineata perfecta, o banca, undeva in natura, in pustietate deplina.O vreme.. splendida. Stand pe banca o privesc. Ii privesc sclipirea ochilor ei induiosatori. Un suras ascuns si ... al naibii de placut.
Asteptam de mult timp acest moment. De …o eternitate. Imi trec multe prin minte, ce as putea spune, ce as vrea sa alfu, ce as putea face, insa … , sunt rapus de priveliste si doar privesc. Look, look, look, it’s really beaty.
E un sentiment placut, nu stiu exact cum se poate denumi sau descrie, nu l-am mai intalnit vreodata, stiu doar cat de placut e, imprejurimile, linistea, vantul ce adie incet, incetisor, razele soarelui facandu-si loc prin coroana copacilor, incalzindu’ne incet, chipurile...
sâmbătă, 26 februarie 2011
Arta de a copia.
Deci, un nou post. Dupa ultimul meu post mi s-a spus ca e prea trist, trebuia sa schimb ceva. Voi scrie despre ceva interesant, zic eu. A copia. O adevarata as putea spune.
Nu voi spune cum face u, niciun hot nu isi dezvaluie secretele, oricum..
Ora de italiana. Test scris. Primim foaia de test cu 5 intrebari, despre Decameron, Canto V din Divina Commedia si inca vreo doua chestii, evident, niciunul nu invatase inspemii de pagini, maxim, citesti o data, de 2 ori pentru a avea o idée, daca scrii macar sa stii ce scrii.
Incepem testul. Profesorul e foarte de treaba dar azi se pare ca si-a pus in plan sa ne supravegheze atent. Sta ridicat, in fata clasei sin e priveste fiecare miscare. De asemenea ii privim cu totii miscarile, din cand in cand, cu speranta ca isi va gasi ceva de facut. Zisesem ca asta va fi primul meu patru la italiana, pana cand, elevul de serviciu ii aduce jurnalele. Oh my god! Atat asteptam. De Rossa se aseaza frumusel la catedra si fiecare isi face o cale de a copia.
Trec vreo zece minute, profesorul inca citeste cu multa atentie. Cu toti fac acelasi lucru. Copiaza. Unii mai timizi, inrositi ca niste raci atunci cand fac asta, altii mai putin timizi. Sunt in prima banca, cea mai buna banca de copiat, ever!
Intorc capul si arunc o privire in clasa. Tot felul de tehnici, metode, care mai de care mai elaborate. Unul copie cu ajutorului telefonului, bine ascuns in penar, altul, cu cartea pe banca, sub banca, pe picioare, sub picioare si .. asa mai departe. Acum ii las pe ei si ma intorc la metoda mea de copiat.
Deodata, profesorul face un tur prin clasa. Un zumzet imediat se aude. Al cartilor, inchise, bacate in banca unii care se sperie, se inrosesc, isi mananca unghiile si asa mai departe. Sunt al naibii de caraghiosi.
E un feeling foarte placut atunci cand copii. Imi tot trece prin minte un vers de’al lui “Grasu’ “: “E adrenalina si antrenament.” Hm.. si cata dreptate are. Adrenalina atunci cand il vezi ca vine spre tine, pentru a te prinde “cu mata’n sac” si antrenament, atunci cand “pari” curat, negasind nimic incriminator.
I love that!
Idei simple si …elementare
- nu te panica
- nu exagera cu copiatul, profesorul te cunoaste si stie ca nu poti invata absolut toate cuvintele din carte
- citeste lectia una,doua ori, pentru a copia doar lucruri interesante, nu toate idioteniile.
Acum. Gata!
Aaaa, daca copii, cel mai important e sa nu te lasi prins . :)
Nu voi spune cum face u, niciun hot nu isi dezvaluie secretele, oricum..
Ora de italiana. Test scris. Primim foaia de test cu 5 intrebari, despre Decameron, Canto V din Divina Commedia si inca vreo doua chestii, evident, niciunul nu invatase inspemii de pagini, maxim, citesti o data, de 2 ori pentru a avea o idée, daca scrii macar sa stii ce scrii.
Incepem testul. Profesorul e foarte de treaba dar azi se pare ca si-a pus in plan sa ne supravegheze atent. Sta ridicat, in fata clasei sin e priveste fiecare miscare. De asemenea ii privim cu totii miscarile, din cand in cand, cu speranta ca isi va gasi ceva de facut. Zisesem ca asta va fi primul meu patru la italiana, pana cand, elevul de serviciu ii aduce jurnalele. Oh my god! Atat asteptam. De Rossa se aseaza frumusel la catedra si fiecare isi face o cale de a copia.
Trec vreo zece minute, profesorul inca citeste cu multa atentie. Cu toti fac acelasi lucru. Copiaza. Unii mai timizi, inrositi ca niste raci atunci cand fac asta, altii mai putin timizi. Sunt in prima banca, cea mai buna banca de copiat, ever!
Intorc capul si arunc o privire in clasa. Tot felul de tehnici, metode, care mai de care mai elaborate. Unul copie cu ajutorului telefonului, bine ascuns in penar, altul, cu cartea pe banca, sub banca, pe picioare, sub picioare si .. asa mai departe. Acum ii las pe ei si ma intorc la metoda mea de copiat.
Deodata, profesorul face un tur prin clasa. Un zumzet imediat se aude. Al cartilor, inchise, bacate in banca unii care se sperie, se inrosesc, isi mananca unghiile si asa mai departe. Sunt al naibii de caraghiosi.
E un feeling foarte placut atunci cand copii. Imi tot trece prin minte un vers de’al lui “Grasu’ “: “E adrenalina si antrenament.” Hm.. si cata dreptate are. Adrenalina atunci cand il vezi ca vine spre tine, pentru a te prinde “cu mata’n sac” si antrenament, atunci cand “pari” curat, negasind nimic incriminator.
I love that!
Idei simple si …elementare
- nu te panica
- nu exagera cu copiatul, profesorul te cunoaste si stie ca nu poti invata absolut toate cuvintele din carte
- citeste lectia una,doua ori, pentru a copia doar lucruri interesante, nu toate idioteniile.
Acum. Gata!
Aaaa, daca copii, cel mai important e sa nu te lasi prins . :)
luni, 14 februarie 2011
19 ani.
Ei bine, am ajuns si aici. 19 ani. Suna bine, nu? Relativ. Cand eram mic si auzeam unu’ , altu’ avand varsta asta, imediat gaseam o chestie tare “19 ani”, ce tare! It’s a realy bullshit!
Cum ma simt? Naspa, ciudat, plictisitor, mult prea trist, poate melancolic. Daca eram intrebat acum 2-3 ani cum ma voi gasi in viitorul apropiat, cu siguranta as fi spus: “ bine, foarte bine, cu tot ce am nevoie, din banii mei” asta e si asta era partea cea mai importanta “ din banii mei “. Imi place si mereu incerc sa fiu cat mai independent, sa nu depind de nimeni. M-am lasat de vreo cateva ori in cuvantul unora si am fost dezamagit, asa ca am zis. Nu don’le, pot singur bine, nu pot singur, invat sa pot singur!
Totul se invarte in jurul banilor. Ai bani, totul e perfect. Incepi sa cheltui, te gandesti cum sa ii inmultesti. Nu mai ai bani, te gandesti cum sa ii faci. Nu iti iese, te enervezi. Ramai fara bani, parca nu mai merge nimic calumea.
Acum 2-3 ani totul mergea mai mult decat perfect, pentru mine. A inceput criza, scupiri de preturi. Bani ramasi in buzunar, muuult mai putini, incepea sa scartaie treaba, dar, eram al naibii de optimist. Stiam ca nimic nu ma poate afecta. Stau si ma intreb, unde e optimismul ala ? Era un timp in care cea mai optimista persoana posibila. Stau si ma intreb unde a disparut?
E tarziu. 13.02.2011 / 01:35. Nu imi e foarte somn, nu mai am chef de citit, asa ca incerc sa imi las amintirile, gandurile pe o pagina. Mi-e dor. Sincer imi e dor. De tot ce aveam si imi lipseste. Niciodata nu realizezi ce aveai decat atunci cand nu mai e acel ceva, atunci cand intr-adevar l-ai pierdut. Imi place sa ii fac pe cei din jur bine, dar nu si pe mine. Sa ii fac sa creada ca totul v-a fi bine, dar eu stiu ca nu va fi chiar asa…
Acum, partea de final.
Cum ma vad in viitorul apropiat?
Sincer, daca toate continua asa, nici nu stiu daca ma mai vad…
Cum ma simt? Naspa, ciudat, plictisitor, mult prea trist, poate melancolic. Daca eram intrebat acum 2-3 ani cum ma voi gasi in viitorul apropiat, cu siguranta as fi spus: “ bine, foarte bine, cu tot ce am nevoie, din banii mei” asta e si asta era partea cea mai importanta “ din banii mei “. Imi place si mereu incerc sa fiu cat mai independent, sa nu depind de nimeni. M-am lasat de vreo cateva ori in cuvantul unora si am fost dezamagit, asa ca am zis. Nu don’le, pot singur bine, nu pot singur, invat sa pot singur!
Totul se invarte in jurul banilor. Ai bani, totul e perfect. Incepi sa cheltui, te gandesti cum sa ii inmultesti. Nu mai ai bani, te gandesti cum sa ii faci. Nu iti iese, te enervezi. Ramai fara bani, parca nu mai merge nimic calumea.
Acum 2-3 ani totul mergea mai mult decat perfect, pentru mine. A inceput criza, scupiri de preturi. Bani ramasi in buzunar, muuult mai putini, incepea sa scartaie treaba, dar, eram al naibii de optimist. Stiam ca nimic nu ma poate afecta. Stau si ma intreb, unde e optimismul ala ? Era un timp in care cea mai optimista persoana posibila. Stau si ma intreb unde a disparut?
E tarziu. 13.02.2011 / 01:35. Nu imi e foarte somn, nu mai am chef de citit, asa ca incerc sa imi las amintirile, gandurile pe o pagina. Mi-e dor. Sincer imi e dor. De tot ce aveam si imi lipseste. Niciodata nu realizezi ce aveai decat atunci cand nu mai e acel ceva, atunci cand intr-adevar l-ai pierdut. Imi place sa ii fac pe cei din jur bine, dar nu si pe mine. Sa ii fac sa creada ca totul v-a fi bine, dar eu stiu ca nu va fi chiar asa…
Acum, partea de final.
Cum ma vad in viitorul apropiat?
Sincer, daca toate continua asa, nici nu stiu daca ma mai vad…
duminică, 23 ianuarie 2011
Why?
De ce trebuie sa fii prins la mijloc intre 2 situatii foarte tampite si sa nu ai ce face?
De ce ea e la dracu'n praznic si sa nu ii poti fi alaturi, cu o imbratisare, un sarut, o vorba dulce soptita la ureche, un fum tras pe o banca, intr-o dimineata devreme privind rasaritul?
De ce nu sunt toti ca cei cu care ai crescut, copilarit, de'a lungul anilor?
De ce lucrurile de care te temi, fix de alea te lovesti?
De ce orice inceput e greu?
De ce orice schimbare e dificila?
De ce ti se face dor si esti rapus de nostalgie si nu mai ai chef sa faci, sa mai simti, sa mai vrei, sa mai crezi, sa mai poti nimic?
De ce pula mea nu trec toate mai repede?
Ai mei au o vorba " Pana cand nu ne dam cu capul de pereti, nu ne merge bine"
Doamne cata dreptate au.
De ce ea e la dracu'n praznic si sa nu ii poti fi alaturi, cu o imbratisare, un sarut, o vorba dulce soptita la ureche, un fum tras pe o banca, intr-o dimineata devreme privind rasaritul?
De ce nu sunt toti ca cei cu care ai crescut, copilarit, de'a lungul anilor?
De ce lucrurile de care te temi, fix de alea te lovesti?
De ce orice inceput e greu?
De ce orice schimbare e dificila?
De ce ti se face dor si esti rapus de nostalgie si nu mai ai chef sa faci, sa mai simti, sa mai vrei, sa mai crezi, sa mai poti nimic?
De ce pula mea nu trec toate mai repede?
Ai mei au o vorba " Pana cand nu ne dam cu capul de pereti, nu ne merge bine"
Doamne cata dreptate au.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
